Antechamber
Original version (Romanian):
“Anticameră” by Ioana Niculaie
E treisprezece și e marți. Cerul Bucureștiului e un hopamitică uluitor... Are smalțul sărit și-a învățat să zacă pe-o parte. La doctor am fost mai-nainte: într-o sală din legume prăjite...
Să stai pironit într-un loc e ca și cum ai citi un singur ziar de scandal. Să rămîi pe un scaun e ca și cum ai fi lihnit într-un galantar cu mii de feluri de paste. Să fii în sala de așteptare e mai rău decît portar de rezervă; joci numai meciuri de probă.
Pe scaunele moderne așteaptă multe gravide. Tinere, plăpînde, cu ochi înfundați, ridate sau temătoare. Pantofii cu toc sînt pomana picioarelor lăsate în urmă. Gravidele-s egale, lunile-n avans nu-nseamnă nimic. Paloarea și răul zdrăngăne și în cercei. Totul e ieftin, cumpărat de la colț. Gravidele fac de gardă într-un șir armonios: fără urgențe, fără forfotă, cu medalii pentru tăcere. În pliante-i scris cum să scapi, să eviți, să scoți de acolo ce-ți pare străin: Începe devreme, dar fii deșteaptă. Cu Marcilon, totu-i OK!
Doctorul meu e-un bărbat cu zeci de paciente. Nu are programul în cuie, e treaz mereu, un cabinet și-un spital totodată. Zîmbește, mă-ntreabă: nu, nu-s medic, nici slujbă nu am. Mă pierd, el pare grăbit. Acid folic, analize, fier, calciu...
Mă dezbrac repede..., dar cum să m-așez?
Cînd totu-i pe fugă, rușinea te-așteaptă să ieși din clădire.
O rețetă de doctor e aidoma unui portret de sugar. Situațiile sînt așa și așa, nu poți decît să fii de acord. Apoi l-am văzut... Cît o casă încrețind ecranul de sticlă. I-am văzut inima clipind de mirare. Un tremur la-nceput de furtună. De jur-împrejur cu o baracă de tir. L-am văzut în culcușul de opt săptămîni. Strălucea într-o unsoare opacă.
S-a ascuns cu el și-un fibrom. Aveți pe-aici și-un fibrom. Cînd dăm de-un fibrom, nu-l vedem. Pășim cît de cît mai atent, deși consultațiile-s un fel de vitrină. Nu ne-amintim că acolo-i un pliu de doi centimetri... Cu obraji răscroiți nu scoatem o vorbă. Căci lunecușul nu-nseamnă nimic, cînd deja e vară.
Un fibrom își poate broda de jur-împrejur un festin. E cancer sau somn, uneori se umflă și-n foale. Recolta și-o strînge cînd nu te-aștepți. Un fibrom e rădăcina de hrean închisă-n pămînt. Cînd vine înghețul nu-i sapă s-o tragă afară.
English version:
“Antechamber” translated by Clara Burghelea
It is thirteen and a Tuesday. The Bucharest sky is an amazing humpty-dumpty...It’s got a chipped enamel and learnt to lie on one side. I have been to the doctor’s before: in a room made of fried vegetables...
To stay put in a place feels like reading a single tabloid. To seat glued to a chair feels like being famished in a window shop filled with thousand pasta. To be in a waiting room feels worse than being a backup keeper; you only play in a test match.
Many pregnant women waiting on the modern chairs. Young, frail, sunken eyes, wrinkled or fearful. High heels are the charity of the feet of yesteryear. Pregnant women are equal, months ahead mean nothing. Pallor and nausea jingle even in earrings. Everything is cheap, bought from a street vendor. Pregnant women work shifts in a rhythmic row: no emergencies, no hustle and bustle, awards for silence. Flyers tell you how to terminate, avoid, remove whatever appears to be foreign in there: Start early, but be smart. Mercilon makes it OK!
My doctor is a man of tens of patients. He does not run a tight schedule, he is always up, a practice and a hospital altogether. He smiles, asks me: no, I am no doctor, I don’t even have a job. I get flustered, he seems in a hurry. Folic acid, blood tests, iron, calcium…
I quickly undress..., but how do I lay down?
When everything is in a rush, shame awaits until you exit the building.
A doctor’s prescription is like an infant’s portrait. Situations are neither good nor bad, you can only agree. Then I saw it... The size of a house flickering the screen. I saw its heart beating with wonder. A tremor before the storm. All around it, the shack of a truck. I have seen it its eight-week lair. It was glowing in an opaque grease.
A fibroid has taken cover with it. You have a fibroid in here as well. When we find a fibroid, we miss it. We proceed carefully, although these check-ups are sort of window. We fail to remember there is a two-centimeter fold...Sunken cheeks, we keep quiet. Because frosted ground means nothing when it is already summer.
A fibroid can embroider a feast all around. It is cancer or slumber, sometimes it can burst with pride. It reaps the harvest when least expected. A fibroid is the horseradish root sealed in the ground. When frost comes, no hoe can dig it out.